întunericul din amintiri.

în camera mea a intrat noaptea

neaşteptat musafir

iar eu zac zi de zi

în faţa aceluiaşi monitor,

scriu poezii despre poezii

şi nu ştiu

pe ce linii de înaltă tensiune

s-a căţărat disperarea.

într-o bună zi

voi construi din ea un avion

cu reacţii pe cer,

şi veţi afla, nu?

veţi afla că mi-e dor de ea.

dar literele astea nu spun nimic

nu învie morţi,

nu salvează vieţi.

nici faptul că scriu

nici că opresc timpul aici...

dar pe buze zâmbetul meu s-a stins

în amintiri,

privind către cer, către nori,

privind în gol.

suntem nişte păpuşi

şi moartea de plastic

o să ne ia la toţi lumina.

şi va fi noapte

va semăna cu camera mea,

cu camera ta

dar întunericul va fi veşnic

şi va durea.