Jurnal de vacanță

Mi-e dor de blogul ăsta, de ceea ce eram atunci când l-am creat, de toate stările prin care treceam, de tot ce scriam.. așa că m-am hotărât să îl readuc încetișor la viață, într-o nouă formă, mult mai accesibilă.

Iată că 3 ani de litere s-au dus, timpul a trecut ca prin zbor, acum parcă era vară, terminam și eu cu bac-ul, ca frate-meu, și mă gândeam unde să mă înscriu la facultate. Eram curioasă și puțin speriată, entuziasmată și foarte fericită. 

De atunci s-au întâmplat atât de multe lucruri, atâtea schimbări s-au petrecut în viața mea, am experimentat, am văzut, am cunoscut, am încercat, și nu regret nimic nicio secundă. Dar, iată, totul ajunge la final, și de data asta parcă nu mai sunt chiar atât de tristă. Mă consider mai mult dezorientată, pentru că momentan nu știu încotro să o apuc, când viața îmi ține atâtea uși deschise. De asta nici nu mă plâng, pentru că nu sunt o smiorcăcioasă, mă bucur că am planul făcut pentru azi și pentru mâine, și că trăiesc clipa, momentan liberă de orice constrângeri. 

A venit și bine-meritata vacanță, după atâta stres interminabil, și a început în cel mai bun mod posibil, cu o evadare undeva, departe de zgomotul orașului, în natură, lângă Arad, la Brazii. Încă o dată țin să mulțumesc părinților Alinei și Alinei pentru tot ce au făcut pentru noi, ne-am simțit ca un fel de prinți răsfățați de toată lumea. 

Liniștea, pacea asta pe care o inspiră acest loc mi-a făcut atâta bine, că nici nu îmi vine să cred. Am avut nevoie de așa ceva. Mai jos, câteva poze din minunata noastră evadare. Și oamenii sunt frumoși, dar natura... le întrece pe toate!