doare.



prima dată a fost doar durere psihică. alţii au avut de suferit pentru mine, şi, după ce am realizat ce se putea întâmpla, a durut gândul, mai mult ca orice. nu pot nici acum să îmi imaginez că am scăpat cu viaţă...

a doua oară a fost azi. de data asta a fost durerea fizică intensă. pentru un moment am simţit că nu mai am oase, şi că sufletul va evada din corp. eram pe jos, zgâriată, întrebându-mă dacă o să pot să mai mişc, dacă am păţit ceva grav. şi totuşi m-am ridicat.
după, mi-am dat seama, din nou, că mă joc cu viaţa mea. că tot ce s-a întâmplat, ambele dăţi, a fost o chestie de noroc, altfel eram sub pământ, ori atunci, ori acum.


două vieţi mi s-au dus.
mă mai joc cu o singură viaţă.
şi jur că doare. nu numai genunchiul, ci şi gândurile.







vreau să trec la nivelul următor!
şi mai vreau să mai treacă nişte ani până voi putea spune "The game is over!"

Comentarii

Postări populare