"Ea nu era de-aici" VII

Nici nu vroia să ştie de cât de multe lucruri va trebui să se mai despartă de-acum încolo.

Era ca şi cum toate acele lucruri ar trebui să îi facă semn cu o batistă albă de pe geamul unui tren şi ea să privească, singură, în gară, absolut toate persoanele, clipele, tot ceea ce făcea parte din ea, ieşind acum din viaţa ei.

Dar despre asta era viaţa, o învăţase această gară prea bine: drumuri ce merg în paralel şi drumuri ce se încrucişează, veniri şi plecări, suişuri şi coborâşuri, începuturi şi finaluri. Însă "veşnicia nu se termina niciodată".