Puțin despre Peninsula 2012 :)

Sunt la Peninsula. Cât am așteptat, numai eu știu, încă de când s-a terminat Peninsula 2011. Și iată că imediat se termină și asta. Azi e ultima zi. :(

Am așa un sentiment, ca și cum aici m-am întors ca într-o a doua mea casă. Poate pentru că totul a rămas aproape la fel ca anul trecut - Main Stage-ul la locul lui, la fel Kiss Terrace unde nu m-am mai săturat de dub și dnb (aah, îmi lipsesc cei de la Chase&Status!!! - deși Emalkay și Netsky au fost la înălțime) și în mare parte, cam toate sunt la locul lor. Nici atmosfera nu s-a schimbat, muzica e (aproape) la fel de bună, lume faină și nah, cam toate ca anul trecut. Mi-a fost atât de dor de stat pe iarbă și ascultat concerte faine, probabil că lumea care a mai fost pe-aici știe despre ce vorbesc. Peninsula e ceva de care devii dependent - chiar și de prima oară când calci pe tărâmul târgmureșan. :)

Ce îmi propun pentru la anul? Păi, evident, să îmi strâng iar ceva bani ca să vin la Peninsulă (claro!) și, eventual, să învăț puțin limba maghiară să mai înțeleg, cât de cât, ce se vorbește în jurul meu.

Mâine, când ajung acasă (nuuuuuu!) o să revin eventual cu ceva povești și, cu siguranță, cu poze faine de tot.

Comentarii

Postări populare