eu plângeam, ei urlau. eu plângeam, ei urlau. şi tot aşa pân' la tren..

la main stage cântau cei de la subscribe. de fapt, erau mai mult nişte ţipete fără rost, fără ecou, arrgtsdhfsnfdbcsafadghrrrrbfdsfahgh..

ah, eu, ce copil prost sunt... am început să plâng, să vărs lacrimi pe iarba uscată, să umezesc puţin aerul acela plin de praf de care m-am îndrăgostit pe termen lung.

octa se uita la mine, am crezut că o să îmi dea iar o palmă (senzaţie pe care am avut-o zi de zi pe aici, pân-acum,.. ). probabil a închis un ochi şi s-a prefăcut că înţelege de ce plâng - dar degeaba. fiindcă nu avea niciun sens. nici măcar un amărât de sens. băusem o bere mică, mă întinsesem pe iarbă şi vorbeam la timpul trecut despre ceva ce încă se-ntâmpla sub ochii mei..

eu plângeam, ei urlau.

eu plângeam, ei urlau. 

eu plângeam, ei urlau. 

.

.

.

şi tot aşa pân' la tren.






iiiiiii aaaaaaaaaaaaaam baaaaack ... nuuuu ...