Despre azi
well, nici nu ştiu cum să încep să scriu despre ziua de azi! e de prisos să spun că am fost binecuvântaţi în continuare de un strop de soare, ceea ce a fost cel mai important..
am făcut o mică plimbare de vreo 5 km pe jos, până la Târgul de Carte care s-a ţinut în mod neobişnuit la Business Park, undeva spre Carrefour-ul de pe Calea Bucureşti. Destul de dezamăgitor în ceea ce priveşte variaţia de cărţi, edituri etc, iar ca locaţie mi s-a părut cam prost aleasă, dar nu despre asta vreau să spun.
Eu am aşteptat după-masa pentru altceva, şi anume piesa de teatru "Die fromme Helene", de Wilhelm Busch, jucată de Carmen Puchianu.
Încă de când am pornit pe drumul spre Reduta au început să mi se întâmple lucruri ciudate, de exemplu am trecut pe lângă doi clowni care stăteau de vorbă. M. râzând de mine mă roagă să îi cumpăr un balonaş de-ăla şi până mă uit spre cei doi mai atentă, mă trezesc cu unul dintre ei făcând câţiva paşi spre mine, cchiţăind, şi apoi lovindu-mă în cap cu un balon în formă de floare, şi apoi chiţăind din nou. Nu am ştiut cum să reacţionez, doar erau doi clowni, ce era să le fac, aşa că am mers mai departe.
Am ajuns la Reduta, l-am salutat pe simpaticul nostru profesor Herr W. care le-a promis inculţilor de la noi din clasă că le dă un punct în plus la notă dacă vin la piesă(şi au venit aproape toţi!!!) şi am aşteptat să intrăm în sală. Cu surpriză am constatat că de jur împrejurul scenei se aflau scaune, menite pentru public.
De ce să nu stăm acolo?, ne-am zis. Deci zis şi făcut. Apoi ne-am dat seama că se umpluseră toate locurile, mai puţin cele care erau în partea din spate a scenei. Ei bine, ne-am aşezat acolo, şi era puţin ciudat, pentru că priveam tot publicul şi ne simţeam puţin cam incomod ştiindu-ne "în vizor" cum s-ar zice.
Piesa a început. Doamna Puchianu a fost desăvârşită. Desculţă, pictată pe o jumătate a feţei, surprinzătoare şi spectaculoasă, ca de obicei. A fost acompaniată la pian şi la vioară de doi tineri foarte talentaţi.
Eu nu mă pricep să comentez piese de teatru, aşa că am să mă rezum cam la ceea ce am spus până acum.
Din păcate, 30% din spectatori habar nu aveau de ce sunt acolo, nu îmi explic proasta lor purtare, nesimţirea şi ignoranţa lor. Dar de ce să ne supărăm, nu?
Doar doamna Puchianu este oricum genială, şi merită aprecierile celor inteligenţi.
Am plecat mulţumiţi şi fericiţi, chiar mi-a fost dor de o piesă de teatru în limba germană.
Am încercat să găsim un loc unde să ne încheiem seara frumos, şi după ce am intrat în vreo 10 localuri, toate pline, pe Republicii, ne-am îndreptat către Rockstadt, care era de asemenea plin. Dezamăgirea noastră însă ne-a ghidat spre un loc ceva mai în susul străzii, se numeşte Terasa Alina, şi după aspectul exterior nu am ştiut la ce să ne aşteptăm. O doamnă ne-a invitat înăuntru, într-un spaţiu mic, intim, pe fundal cântând Edith Piaf. Ceva mai potrivit ca un Irish Coffee în acel loc nu cred că putea exista. Dacă treceţi vreodată pe-acolo, nu ezitaţi să intraţi.
O seară faină ca cea pe care am petrecut-o azi vă doresc tuturor!!! :)
am făcut o mică plimbare de vreo 5 km pe jos, până la Târgul de Carte care s-a ţinut în mod neobişnuit la Business Park, undeva spre Carrefour-ul de pe Calea Bucureşti. Destul de dezamăgitor în ceea ce priveşte variaţia de cărţi, edituri etc, iar ca locaţie mi s-a părut cam prost aleasă, dar nu despre asta vreau să spun.
Eu am aşteptat după-masa pentru altceva, şi anume piesa de teatru "Die fromme Helene", de Wilhelm Busch, jucată de Carmen Puchianu.
Încă de când am pornit pe drumul spre Reduta au început să mi se întâmple lucruri ciudate, de exemplu am trecut pe lângă doi clowni care stăteau de vorbă. M. râzând de mine mă roagă să îi cumpăr un balonaş de-ăla şi până mă uit spre cei doi mai atentă, mă trezesc cu unul dintre ei făcând câţiva paşi spre mine, cchiţăind, şi apoi lovindu-mă în cap cu un balon în formă de floare, şi apoi chiţăind din nou. Nu am ştiut cum să reacţionez, doar erau doi clowni, ce era să le fac, aşa că am mers mai departe.
Am ajuns la Reduta, l-am salutat pe simpaticul nostru profesor Herr W. care le-a promis inculţilor de la noi din clasă că le dă un punct în plus la notă dacă vin la piesă(şi au venit aproape toţi!!!) şi am aşteptat să intrăm în sală. Cu surpriză am constatat că de jur împrejurul scenei se aflau scaune, menite pentru public.
De ce să nu stăm acolo?, ne-am zis. Deci zis şi făcut. Apoi ne-am dat seama că se umpluseră toate locurile, mai puţin cele care erau în partea din spate a scenei. Ei bine, ne-am aşezat acolo, şi era puţin ciudat, pentru că priveam tot publicul şi ne simţeam puţin cam incomod ştiindu-ne "în vizor" cum s-ar zice.
Piesa a început. Doamna Puchianu a fost desăvârşită. Desculţă, pictată pe o jumătate a feţei, surprinzătoare şi spectaculoasă, ca de obicei. A fost acompaniată la pian şi la vioară de doi tineri foarte talentaţi.
Eu nu mă pricep să comentez piese de teatru, aşa că am să mă rezum cam la ceea ce am spus până acum.
Din păcate, 30% din spectatori habar nu aveau de ce sunt acolo, nu îmi explic proasta lor purtare, nesimţirea şi ignoranţa lor. Dar de ce să ne supărăm, nu?
Doar doamna Puchianu este oricum genială, şi merită aprecierile celor inteligenţi.
Am plecat mulţumiţi şi fericiţi, chiar mi-a fost dor de o piesă de teatru în limba germană.
Am încercat să găsim un loc unde să ne încheiem seara frumos, şi după ce am intrat în vreo 10 localuri, toate pline, pe Republicii, ne-am îndreptat către Rockstadt, care era de asemenea plin. Dezamăgirea noastră însă ne-a ghidat spre un loc ceva mai în susul străzii, se numeşte Terasa Alina, şi după aspectul exterior nu am ştiut la ce să ne aşteptăm. O doamnă ne-a invitat înăuntru, într-un spaţiu mic, intim, pe fundal cântând Edith Piaf. Ceva mai potrivit ca un Irish Coffee în acel loc nu cred că putea exista. Dacă treceţi vreodată pe-acolo, nu ezitaţi să intraţi.
O seară faină ca cea pe care am petrecut-o azi vă doresc tuturor!!! :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu