lene şi neputinţă.

Stau neclintită pe pat, cu picioarele sub mine, amorţite, cu ochii pironiţi în tavan, cu căştile care se ivesc dintr-un păr dezordonat, iar gândurile îmi aleargă aiurea, le-am pierdut şirul, nu ştiu unde se mai găsesc.
Am probleme.

Una dintre ele este că nu ştiu ce să fac cu bucata asta de timp liber pe care îl am, "azi-şi-numai-azi", ofertă ieftină, de care nu mai vreau nici să aud, nici să profit.
Aş putea pune mâna pe Legislaţie, dar mi-e cam silă de mecanică şi prioritate şi prim-ajutor şi toate cele.

O altă alternativă ar fi să îmi petrec timpul în compania lui Lisabeth Salander cu Michael Blomkvist cu tot, sau cu Sammy Tigertail şi studenta cea nebună ori ratatul de Boyd Shreave, nevastă-sa şi detectivul, cu Valerocika, cu melancolicul Victor sau... Păcat că nu sunt oameni. Mi-ar fi făcut plăcere să stau de vorbă cu ei aici, pe patul ăsta, la o cană de cafea, pe întuneric.

Dar se pare că nimic nu mai e o alternativă.
Până şi internetul mă plictiseşte.. cândva îl vedeam ca pe un orizont deschis tuturor curioşilor din absolut toate domeniile, iar ceea ce găseam erau nişte infinite şi nesecate surse în materie de tot ce mă interesează, mai ales literatură, muzică, cinematografie, fotografie etc.
Acum nu am răbdarea necesară să ascult nimic, să văd nimic, să citesc nimic.

Aş suna pe cineva. Dar pe cine? Şi, dacă într-un final aş găsi persoana, ce i-aşi spune? Ce pot să mai zic atunci când nu ştiu pe ce lume mă aflu şi ce naiba m-a adus în această stare de.. apatie?!

Viaţa mea e sferică. Eu sunt personajul plat din ea. Se întâmplă lucruri destule, dar toate trec pe lângă mine. Mi se pare că ar fi un noroc, în orice caz, dacă o cărămidă mi-ar cădea în cap, sau măcar ar încerca. Cert e că, dacă aş reuşi să o văd la timp încât să mă pot feri, nu prea ar exista şanse să o fac. Simt fiecare oscior şi zgârci cum putrezeşte în adâncul mlaştinii-lene şi mlaştinii-neputinţă.
Mi-am pierdut enteresul...