Random thoughts

Gândul la tine ustură mai mult ca urzicile din copilărie.

Nu ştiu nu mai este un răspuns.

Melodia asta deschide răni.

Soarele, de unde stă ascuns, va ieşi într-o zi şi pentru mine.

Prea mult Cioran te face să vezi numai scheleţi atunci când treci pe lângă oameni.

Speranţa piere şi ea în faţa cuvântului nu.

Viaţa e simplă: „4 Lei şi o zi bună!”

Norocos e un om care nu îşi mai aduce aminte nimic.

Nu există destin, avem doar mâini şi picioare, un cap şi o inimă. Fiecare face ce poate.

Lucrurile se rezolvă repede: „Ce vrei, budă sau blues? Altceva nu pot să îţi ofer.”

Suntem, uneori, călători tăcuţi ai aceluiaşi apus.

Ochi de sticlă sfâşie ultima rămăşiţă din mine.

Scriu şi nu pot să uit.

Nu mai plânge! Ajunge ploaia.

Despre moarte:„Mami, când o să murim o să stăm amândouă în cer, pe o cracă!”

Spiţele se învârt asurzitor la marginea creierului. Mă doare la bicicletă.

Întrebările despre tine nu îşi vor găsi răspunsul, prea curând.

Concluzie: „Miriapozii au multe picioare, de aia se numesc miriapozi.”

Zâmbete la întâmplare. Ca o scrisoare fără destinatar.

Ritmuri care te ridică şi apoi te aruncă, târându-te în sus şi în jos, mai ceva ca în caruselul morţii.

O casă locuită de umbre îmbătrânite.