Nimic nu se compară cu sentimentul că poţi zbura, că eşti liber iar vântul te poartă pe umerii săi...
Undeva, rătăcită pe hartă, într-un oraş mititel şi vechi, într-un parc plin de vară, de iarbă şi de flori, la apus de soare, pe un leagăn, eram eu. Eu, şi atât.
Şi parcă pentru o jumătate de oră, toate ceasurile s-au întors înapoi în timp, în timpul meu, timpul copilăriei mele. Pentru atât, am avut din nou opt ani, şi aceeaşi plăcere nebună de a mă legăna.
Pentru atât am uitat tot ce e urât, tot ce e rău în viaţa mea şi în lumea asta, şi am zburat,... cu clipa, cu visele, cu razele de soare şi cu avionul îndepărtat...
De ar fi fiecare sfârşit al zilei ca şi cel de azi....

ah, şi o melodie potrivită pentru o stare de zbor...

Comentarii

Postări populare