se pierd... chipurile.

Aşa vorbim şi ne ascundem
după ziduri imaginare
De parcă feţele noastre adevărate
n-au făcut nici până azi cunoştinţă.
Parcă nu se jucau acum 5 ani într-o joi,
în jur de şapte, în noapte, prin umbre.
Parcă nu au ştiut să se ţină de mână
Şi să-şi jure, pe sufletul lor fără faţă,
iubire eternă.
Dar cine suntem noi să judecăm???
Şi chipurile au dreptul la uitare.





ah, şi La mulţi ani mon ami!!! :)