Nu ştiu ce m-a făcut să iau din nou "Caietele" lui Cioran în mână, dar am simţit că mă regăsesc, uneori, în lucrurile pe care le spune. Deseori, dacă ar fi trebuit să scriu ce simt în anumite momente, aş fi folosit aceleaşi cuvinte. Cum nu mi-am găsit pentru azi cuvintele mele, însă, am postat nişte vorbe care îmi reflectă starea actuală:
"Când eşti copleşit de nelinişte, cel mai bine e să te pierzi în mulţime, să observi chipurile, să faci remarci neutre sau bizare, să câştigi timp împotriva acelui lucru de care îţi pasă cel mai tare."
"Să descrii acele momente când viaţa se goleşte brusc de orice sens, când sila te copleşeşte şi parcă pune capăt febrei spiritului."
"Zi după zi, mă târăsc pe o bucată de spaţiu, la marginea Universului, în mijlocul unei infinităţi de cuvinte nepronunţate."
(Emil Cioran - "Caiete I")
"Când eşti copleşit de nelinişte, cel mai bine e să te pierzi în mulţime, să observi chipurile, să faci remarci neutre sau bizare, să câştigi timp împotriva acelui lucru de care îţi pasă cel mai tare."
"Să descrii acele momente când viaţa se goleşte brusc de orice sens, când sila te copleşeşte şi parcă pune capăt febrei spiritului."
"Zi după zi, mă târăsc pe o bucată de spaţiu, la marginea Universului, în mijlocul unei infinităţi de cuvinte nepronunţate."
(Emil Cioran - "Caiete I")
Comentarii
Trimiteți un comentariu