Zgribău

ascult încontinuu "War" de la Poets of the fall. devin recunoscătoare acestei vieţi. nu, nu sunt fericită, doar recunoscătoare. mi-am dat seama că uneori primesc mult mai mult decât merit şi că totuşi am oarecum noroc. pentru că nu e greu să închid ochii şi să realizez cum ar fi să pierd totul. şi,.. imaginea este de nesuportat!!!

de fiecare dată când sunt nemulţumită de ceva, mai fac odată acest exerciţu de imaginaţie, şi apoi regret că m-am purtat ca un copil tembel care nu îşi primeşte jucăria. şi îmi pare rău pentru tot. şi jur, iar şi iar, că singura nemulţumire pe care îmi permit să o mai am va fi una în privinţa (sau pivniţa) propriei mele persoane (not good enough, not ambitious enough, not not not etc.) şi de-abia după ce o să devin eu mulţumită absolut de mine, de-abia atunci să le cer ceva celorlalţi.. până atunci: capul jos, copil-problemă! 

P.S.: habar nu am de ce am postat această poză tocmai azi. poate pentru că azi mi s-a făcut dor de orele alea faine din studio, petrecute alături de cei mai faini oameni. şi.... ce m-aş mai picta încă o dată pe faţă!!! :(