Greşelile nasc fluturi!

Tremuram pe partea stângă, dreapta încă nu se mişca, şocul scutura mai uşor partea cu inima. Am inspirat adânc şi m-am lăsat dusă de val, număram până la cinci, mai mult uitasem, mă uitasem, şi unudoitreipatrucinci, unudoitreipatrucinci, ştiu că dacă aş fi zis şase aş fi apărut, dar nu am zis şase, am ţinut de şase. Aşa e, când nu e cineva care să se lase pradă îndoielii în locul tău, eşti tu. Aşa că “ich steh für mich” şi cam atât despre mine. 

Unudoitreipatrucinci.

Ritmuri galbene alergau spre timpan, zâmbetul tâmp se grăbea să se aşeze pe faţa mea, faţa de masă era prea murdară oricum, e loc de zâmbete doar în suflete curate.

Tăceam şi ştiam că fac greşeli, curios lucru, şi parcă greşelile se întorceau spre mine şi mă priveau cu ochi mari, cenuşii, râzând. Şi eu le zâmbeam înapoi. Am demisionat din a aduna regrete de  pe jos, şi cu sufletul curat şi zâmbetul pe faţă am învăţat să zâmbesc prostiilor pe care le fac, căci, doamne, sunt o parte din mine şi ele, una frumoasă, aş putea spune. Greşelile nasc clipe, şi oameni, şi alte unghiuri ciudate din care poţi privi viaţa.
Şi ale mele au născut atâtea amintiri, că ieri, seară, în parcarea goală, râdeam şi plângeam, îmi venea să mă tăvălesc pe jos, dar nu era nici iarbă, nici asfalt, ci mormane de piatră cubică scoasă şi ascuţită şi nişte urme mari lăsate de roţile utilajelor grele, în pământul murdar. Aşa că am renunţat. Din a mă tăvăli pe jos. Din cauza tuturor lucrurilor amuzante şi triste pe care le-am făcut. Cu timpul. Dar nu am digerat omida asta cu lungimea de 18 ani şi puţin de pomană!!! Aştept să devină fluture.

Someday..