"Şi îmi spunea, ieşind din şcoală.. la anu plec în capitală!!"
Iată că am ajuns în Bucureşti. Am schimbat puţin aerul, aici e ceva mai cald şi mai bine. Hihi.
Am prostul obicei(nu ştiu de unde l-oi fi căpătat) să tooot râd. Hihi ici, hihi colo.
Hihi hai hui :).
Drumul meu. nici nu prea ştiu cum să îl descriu.. eu am rău de maşină, de aia nu pot să îl descriu, pentru că nu vreau să aveţi în faţa ochilor o imagine dezgustătoare. So I won't do this. But it is part of the story. Credeţi-mă pe cuvânt, e groazniiiic să mergi cu maşina iar după aprox. 70 de km să îţi fie rău restul drumului. Am ajuns la destinaţie, o căsuţă frumoasă, veche, în care anii 80-90 şi-au lăsat dâra de parfum în urmă. Casa e locuită de tanti Sanda şi nea Hari, doi bătrânei simpatici, rude cu mama.
Au urmat eternele discuţii despre "cu cine seamănă mai mult, cu mama sau cu tata?", concluzia e că şi eu şi fratello semănăm mai mult cu tata. Ce contează.. apoi, evident, discuţiile despre bac, medii, facultate, asta pentru că imediat bat examenele la uşa mea..
După aceste discuţii am ieşit la o plimbare prin parc, pe lângă Lacul Tei. M-am minunat încă o dată de vremea bună, de temperaturile astea pe care la Braşov nu făceam decât să le visez. Încontinuu îmi răsuna în urechi "Copacii înfloriţi", melodia celor de la E.M.I.L. :))
Ce e enervant atunci când pleci undeva şi stai la rude e faptul că ei se simt datori să îţi dea mereu de mâncare cât să te saturi şi ceva în plus. Aşa e cu toate mătuşicile lui mama, şi toate celelalte mătuşici, bunici, etc. După drumul ăsta cu maşina.. numai mâncare nu mi-am dorit. Dar am servit din politeţe ceva miiic de tot acolo, ca să pară că iau şi eu parte la cină. Inevitabilul s-a produs, aşa că am dispărut pentru câteva clipe de la masă, cu zâmbetul pe buze, deşi aveam impresia că dacă nu nimeresc uşa care trebuie, am să îmi dau duhul imediat.
Totul s-a terminat cu bine. Am revenit cu acelaşi zâmbet puţin forţat pe buze, dar totuşi existent, astfel că niciuna dintre persoanele de la masă nu s-ar fi gândit că nu îmi e bine. Mi-am plimbat privirea prin ceva albume de familie, cred că ăsta va fi un nou hobby al meu, deşi, în general, nu mă prea fascinează oamenii. În schimb, mă uitam atentă la date, de exemplu 3 septembrie 2001, 8 mai 2006 etc şi mă gândeam ce făceam eu în acel punct de pe vasta hartă a timpului..
Apoi nu a mai fost nimic de văzut, tanti Sanda discuta cu ai mei, eu mă hlizeam cu fratemiu ca doi maimuţei şi iată că am ajuns acum în camera în care voi dormi(sper că o să pot) şi scriu pe blog despre ziua mea din Bucureşti, nu pentru că oau ce e Bucureştiul, pentru că am mai fost de mai multe ori pe-aici dar cu alte scopuri. Acum singurul scop este plimbarea. :) Am obosit, cred că m-a terminat niţel ziua de azi, aşa că o să revin mâine, cu alte poveşti din Bucureşti. Hihi, noapte faină!
Drumul meu. nici nu prea ştiu cum să îl descriu.. eu am rău de maşină, de aia nu pot să îl descriu, pentru că nu vreau să aveţi în faţa ochilor o imagine dezgustătoare. So I won't do this. But it is part of the story. Credeţi-mă pe cuvânt, e groazniiiic să mergi cu maşina iar după aprox. 70 de km să îţi fie rău restul drumului. Am ajuns la destinaţie, o căsuţă frumoasă, veche, în care anii 80-90 şi-au lăsat dâra de parfum în urmă. Casa e locuită de tanti Sanda şi nea Hari, doi bătrânei simpatici, rude cu mama.
Au urmat eternele discuţii despre "cu cine seamănă mai mult, cu mama sau cu tata?", concluzia e că şi eu şi fratello semănăm mai mult cu tata. Ce contează.. apoi, evident, discuţiile despre bac, medii, facultate, asta pentru că imediat bat examenele la uşa mea..
După aceste discuţii am ieşit la o plimbare prin parc, pe lângă Lacul Tei. M-am minunat încă o dată de vremea bună, de temperaturile astea pe care la Braşov nu făceam decât să le visez. Încontinuu îmi răsuna în urechi "Copacii înfloriţi", melodia celor de la E.M.I.L. :))
Ce e enervant atunci când pleci undeva şi stai la rude e faptul că ei se simt datori să îţi dea mereu de mâncare cât să te saturi şi ceva în plus. Aşa e cu toate mătuşicile lui mama, şi toate celelalte mătuşici, bunici, etc. După drumul ăsta cu maşina.. numai mâncare nu mi-am dorit. Dar am servit din politeţe ceva miiic de tot acolo, ca să pară că iau şi eu parte la cină. Inevitabilul s-a produs, aşa că am dispărut pentru câteva clipe de la masă, cu zâmbetul pe buze, deşi aveam impresia că dacă nu nimeresc uşa care trebuie, am să îmi dau duhul imediat.
Totul s-a terminat cu bine. Am revenit cu acelaşi zâmbet puţin forţat pe buze, dar totuşi existent, astfel că niciuna dintre persoanele de la masă nu s-ar fi gândit că nu îmi e bine. Mi-am plimbat privirea prin ceva albume de familie, cred că ăsta va fi un nou hobby al meu, deşi, în general, nu mă prea fascinează oamenii. În schimb, mă uitam atentă la date, de exemplu 3 septembrie 2001, 8 mai 2006 etc şi mă gândeam ce făceam eu în acel punct de pe vasta hartă a timpului..
Apoi nu a mai fost nimic de văzut, tanti Sanda discuta cu ai mei, eu mă hlizeam cu fratemiu ca doi maimuţei şi iată că am ajuns acum în camera în care voi dormi(sper că o să pot) şi scriu pe blog despre ziua mea din Bucureşti, nu pentru că oau ce e Bucureştiul, pentru că am mai fost de mai multe ori pe-aici dar cu alte scopuri. Acum singurul scop este plimbarea. :) Am obosit, cred că m-a terminat niţel ziua de azi, aşa că o să revin mâine, cu alte poveşti din Bucureşti. Hihi, noapte faină!
Comentarii
Trimiteți un comentariu