Nesemnificativ...

Prea cald afară, prea goală mintea mea... Stau pe bloc, eu şi umbra mea. O cafea, un minut, raza de soare şi în mine doar un mare gol. Mă mir că inima îmi mai bate. Singurul semn că trăiesc.

Telefonul sună... nu vreau să răspund. M-am deconectat de lume. Sunt aici sus şi vă privesc pe toţi. El, singura persoană care lipseşte din peisajul ce îmi alcătuieşte viaţa,...

E devreme sau e târziu, nici eu nu ştiu... şi nu îmi bat capul cu asta acum. Caut mereu cu privirea... nu văd ce îmi doresc...

Uneori pământul, chiar dacă are 6 miliarde de locuitori, îţi pare atât de gol, când singura persoană de care ai nevoie atunci nu este lângă tine...

Aşa văd şi eu acum mulţimea asta de oameni şi simt că nimeni şi nimic nu m-ar putea ajuta. Nici măcar eu... şi aştept să se întâmple ceva...

Poate dacă aş putea avea o altă alternativă, o alta soluţie, dar nu am. Cel puţin momentan.

Şi stau şi privesc din nou oraşul ăsta din care vreau să evadez. Lumea din care vreau să fug.
Şi nu pot...