că tot e toamnă, să scriem despre asta.

Emoţiile mele s-au pensionat odată cu vara. Au îmbătrânit, au ruginit, şi soarele, dragii mei, nu mai promite aproape nimic bun.

"Prin mine rătăceşte un Septembrie visător şi fără de-nceput." - zise Cioran, iar vorbele astea mi le amintesc aproape lună de lună. Pentru că Septembrie rătăceşte prin fiecare dintre noi, măcar din când în când, în zilele în care ne uităm pe geam şi nu clipim, cu gândul la ieri şi la alte momente ce ţin de trecut. 

Tâmpa îşi schimbă încet culoarea şi mie mi se face frică. Oraşul ăsta e de vină. Parcă nimic nu se întâmplă altceva, monotonia îşi reia zi de zi cursul şi încet mă macină şi mă termină. 

Dar, toamna, ah, toamna la Cluj sună bine. 

Mai e puţin!