ca de final.

mai lasă-ne un anotimp, un an, un .. 

suntem în goana după timp. dacă ar exista nişte hărţi care să ne ghideze către inimi, gps-uri care să găsească locaţia finală, ca să nu ne pierdem în drumul nostru. către unde?, te întrebi pentru a mia oară..

pentru că totul se petrece atât de repede încât nici nu apuci să clipeşti. timp, încotro?

iar mă pierd între tristeţi şi bucurii, între începuturi şi finaluri, între revederi şi despărţiri.

promitem să trăim azi mai mult ca ieri dar uităm ce am zis. 

nu te opreşti din scris, nu te opreşti din respirat, nu te opreşti din visare. priveşti oraşul ăsta de parcă ar fi prima dată când te afli în el. de fapt, încerci să memorezi fiecare detaliu fiindcă o să-ţi fie dor. la fel şi cu oamenii. ochii, zâmbetele, fiecare gest mărunt. ai vrea să îi păstrezi mereu aşa cum sunt acum, ai vrea ca totul să rămână la fel, ca viaţa să se oprească în momentul ăla perfect, când eraţi cu toţii împreună pe balcon, era noapte şi licuricii din ochii lor nu aveau astâmpăr, nici luminile acelui oraş nu aveau astâmpăr, muzica şi râsetele răsunau de peste tot, nu prea tare, nu prea încet şi era bine. dar viaţa merge mai departe pentru toţi, noaptea se lasă la fel peste fiecare oraş, ei o să fie aici, tu acolo, fiecare cu insomniile lui, cu singurătăţile lui, cu fricile lui. fiecare cu bucuriile lui, cu clipele lui de fericire, cu zâmbete luminate de alţi şi alţi străini-prieteni.

timpul va trece peste noi, peste fiecare în mod diferit, dar ce ne desparte, ne aduce cândva înapoi, pentru că nu ai nevoie de hărţi care să te conducă pe drumul tău spre casă.

indiferent de cât ne-ar schimba experienţele, toate acele oraşe luminoase, toţi acei străini pe care îi vom întâlni, înăuntrul nostru, sunt sigură că se va păstra mereu un pic de dor, un pic de zâmbet, câteva bătăi de inimi mai mult şi o să ştim că o să avem din nou nevoie să fim iar noi, iar împreună, cu toţii, pe acel balcon, să scriem împreună istoria locului, aşa cum a fost acum câţiva ani, aşa cum a fost ieri, aşa cum va fi mâine.

acum mi-e frică, dar ştiu că va fi bine. toamna îmi bate în geam. mâine ne strângem din nou, o să fim ca mereu, tot aceeaşi noi, pe acelaşi balcon, iar după, după nu ştim ce va urma pentru că nu e numai culoarea frunzelor cea care se schimbă, ci şi vieţile noastre. timpul va suna şi-mi va spune pleacă!, dar să ştiţi, curând am să fiu din nou înapoi. pentru că nu am nevoie de hărţi care să mă conducă spre casă.

Shadows settle on the place, that you left.
Our minds are troubled by the emptiness.
Destroy the middle, it's a waste of time.
From the perfect start to the finish line.

And if you're still breathing, you're the lucky ones.
'Cause most of us are heaving through corrupted lungs.
Setting fire to our insides for fun
Collecting names of the lovers that went wrong
The lovers that went wrong.

We are the reckless, 
We are the wild youth
Chasing visions of our futures
One day we'll reveal the truth
That one will die before he gets there.

And if you're still bleeding, you're the lucky ones.
'Cause most of our feelings, they are dead and they are gone.
We're setting fire to our insides for fun.
Collecting pictures from the flood that wrecked our home, 
It was a flood that wrecked this... 

... and you caused it... 
... and you caused it... 
... and you caused it... 

Well I've lost it all, I'm just a silouhette, 
A lifeless face that you'll soon forget, 
My eyes are damp from the words you left, 
Ringing in my head, when you broke my chest.
Ringing in my head, when you broke my chest.

And if you're in love, then you are the lucky one, 
'Cause most of us are bitter over someone.
Setting fire to our insides for fun, 
To distract our hearts from ever missing them.
But I'm forever missing him.

And you caused it, 
And you caused it, 
And you caused it