"isterie metafizică"

                   Există unele zile când nu mai eşti capabil să zici nimic, ai impresia că nu mai poţi să faci nimic, că tot ce se întâmplă este prea mult şi totuşi deloc. Te uiţi în jur, vezi cât de mare este lumea şi începi să te simţi mic... atât de mic, încât devii confuz şi pierdut. O planetă întreagă se învârte în jurul tău, iar tu ai impresia că eşti doar un vag spectator. Te simţi ca un ceas care stă, singurul ceas din lume a cărui baterie nu mai funcţionează. Un filozof zicea că două lucruri l-au umplut pe el neîncetat de o isterie metafizică: un ceas care umblă şi un ceas care stă. Aşa că, acum, imaginaţi-vă cât de mult mă "isterizează" pe mine miliarde de ceasuri care umblă şi numai al meu care stă în loc...