Sal din trecut I

Ți s-a întâmplat vreodată să te întâlnești cu cineva la care ai ținut, să zicem, cât de mult ai putut cu inima ta mică și să îți imaginezi în cap, pe reply, cum întâlnești acea persoană din nou și din nou și ai pregătite toate cuvintele potrivite, îmbrăcate, colorate, la locul lor, în buzunarul tău de la haină?
Și totul e perfect în mintea ta, freza stă la locul ei, iar viața ta e călcată și scrobită.

Apoi, vine ziua în care ți-e greață de viață, pe tine ai hanoracul ăla, plin de găuri, un moț în vârful capului, înjurând de mama focului frigul de-afară, și de-undeva, din zare, apare o siluetă mult prea cunoscută ție, dar încă nu vezi bine, te întrebi dacă lentilele de contact te tripează sau dacă stau la locul lor și îți dezvăluie adevărata față a lucrurilor, ceea ce se și întâmplă.

Tot ce ai dat pe replay în cap s-a dus, îți vine să fugi, dar futu-i, parcă rămâneai cool, parcă ai trecut peste, ești cu cineva, ești... nu contează.

Salut, ce faci?

Habar nu am. Vorbele nu-și mai găsesc calea spre ieșire din gură, genunchii îmi tremură și nimic nu mă mai ajută. Douăjtreidevorbe aruncate în vânt. Un singur cuvânt:

cecăcat?