măcar inima ai s-o păstrezi intactă.

te-am minţit. am greşit mult când ţi-am zis să pleci de-acasă. să vezi altceva. să cunoşti alţi oameni.

e mai bine că nu pleci. că rămâi aici, lângă oamenii care te iubesc. că inima ta nu o să ştie niciodată cum e să te ataşezi de străini, să transformi nişte necunoscuţi în prieteni, să schimbi pe cineva şi acel cineva să te schimbe, la rândul său. să mergi pe străduţe noi, vag luminate, de mână cu ei, cei pe care credeai că nu o să îi cunoşti niciodată, cei de care acum te temi, pentru că ştii doar câtă durere pot să îţi producă.

pentru că dacă pleci, va trebui să te întorci cândva acasă. pentru că asta se aşteaptă de la tine, ei toţi. să pleci naiv şi să te întorci matur. să pleci prostuţ şi să te întorci învăţat, citit, cult. să pleci ca nimic şi să te întorci ca ceva.

dar ei nu ştiu. nu ştiu că ţi-ai construit acolo o mică lume. că te întorci acasă, dar nu asta e ceea ce îţi doreşti. ştii că ţi-a fost dor, dar acasă nu mai e acasă. tu nu mai eşti tu.

pentru că te uiţi pe geam şi soarele străluceşte, şi inima îţi bate, şi gândul tău zboară, el zboară departe, departe.

nu pleca. rămâi aici. e cald şi e bine. inima ta nu o să bată în două locuri diferite, aici pentru acolo, acolo pentru aici. inima ta o să fie uşoară. continuă-ţi viaţa în acelaşi loc. poate ai să ratezi oportunităţi, poate ai să pierzi lucruri faine care ţi se puteau întâmpla, poate că nu o să vezi locuri pe care nu te-ai fi aşteptat niciodată să le vezi şi nu ai să cunoşti persoane de care îţi e frică să nu le pierzi, dar.. crede-mă.

ai făcut alegerea bună. măcar inima ai s-o păstrezi intactă.