alaltăieri

de fiecare dată
când vorbeam despre ceva
important
îmi lua mâna într-a lui
de parcă
aş fi putut simţi
ce a simţit în seara de care
îmi vorbea
de parcă aş fi putut înţelege
mai mult din ceea ce spunea
şi toată energia
pe care o avea
toate emoţiile
tot ce vedea şi simţea
mi s-ar fi transmis
în timp ce strângea cu putere
mâna mea
într-a lui




Comentarii

Postări populare