de nepovestit.

totul a-nceput aşa:

se făcea că era vreo 2 ceasul, nu aveam somn în noaptea aia, cam pe atunci trebuiau să vină ai mei de la ceva întâlnire cu nişte prieteni de-ai lor.. 

geamul de la cameră era deschis. de afară se auzea lătratul ascuţit al unor câini, vântul, gălăgia oraşului, maşini, voci îndepărtate.

dintr-o dată încep să se audă nişte sunete ciudate prin apropierea blocului, iar fratemiu s-a dus mai repede ca mine, să vadă ce se întâmplă.
nicio expresie nu i s-a întrezărit pe faţă în acea noapte, când a spus: "englezu' amestecă o pensulă în ceva culori şi aruncă pe o chestie"
nimic mai sugestiv.
nici măcar nu era englez. şi era 2 noaptea. iar el picta.
şi frăţioru-mi parcă zisese cel mai normal lucru de pe pământ, atunci.

evident, din curiozitate, m-am ridicat, m-am dus pe balcon, mi-am făcut loc printre maşinăria-robot de tuns iarba şi printre alte nebunii, ca să mă caţăr pe o ladă, să privesc ciudăţenia care se petrece în mijlocul nopţii.

" englezu' " tocmai muta pictura de pe jos pe pervazul terasei lui (că tot e privilegiatul care are terasă la noi în bloc). aşa că am încercat să desluşesc ceva, cu greu a mers, pentru că lumina la care lucra era doar aia de la bucătărie, şi, din când în când, una cu senzor, care se aprindea şi se stingea la fel de repede cum s-a aprins..

ce pot să spun mai mult de atât?

asta-i viaţa de artist,..

ziua doctor, noaptea trist.