Poveste de iarnă

Trăim într-un glob de cristal, în micul nostru glob de cristal, unde nu ştim decât de povestea noastră şi nimic mai mult.
Eu trăiam într-un glob de cristal al unui copil mereu fericit şi zâmbitor.
Copilul lua globul şi îl mai scutura din când în când, în decembrie. Şi atunci ningea...
Copilul a crescut, însă. A devenit mai trist şi mai abătut. Nu a uitat să mai scuture globul, însă nu îi mai dădea aşa o importanţă ca atunci când era mai mic.
Într-o zi,... într-o zi a fost mai neatent, mai nepăsător, mai stângaci. S-a întâmplat. Un sunet scurt şi ascuţit. Globul s-a spart. Mii şi mii de cioburi acoperind podeaua, mii şi mii de cioburi strălucitoare, şi între ele, eu.
Eu, căzută din lumea mea de poveste într-un univers paralel şi necunoscut...
Universul pe care nu eram pregătită să îl desopăr...