cine suntem? încotro ne îndreptăm?

ştii că nu ştii nimic.

da, te-ai săturat de replici de genul "eu nu's ca restul" şi poate de asta mă simt obligată să strig: "ba eu sunt! şi nu numai că sunt ca restul, sunt mult mai rău!"

te-ai descuraja? ţi-ar fi frică?

dar eu nu ştiu ce sunt, pentru că mă definesc prin tine, prin voi, prin ei. prin frumos şi bine, prin rău şi vicios, prin tot ce aş vrea să fiu şi nu sunt dar încă pretind, de ce, nu ştiu. prin toate căderile pe care le am din momentul în care te-am cunoscut, v-am cunoscut, i-am cunoscut. prin fericire şi exaltare, nebunie şi depresie. prin râsetele macabre din staţia de autobuz, prin singurătatea mea când eram în farurile maşinilor la 2 noaptea, şi tot oraşul mă striga. prin căldura unor mâini care mă îmbrăţişează, prin cuvinte frumoase şi dăunătoare, prin ţigări fumate dimineaţa într-o bucătărie care nu e a mea. prin clipe de coşmar pe care încerc să le uit, prin nori de fum şi de praf, câmpuri goale, priviri goale, sticle goale în nopţi golite de sens. prin tot ce-am câştigat şi prin tot ce-am avut de pierdut după aia. prin frici, prin nelinişti şi insomnii, vise urâte, furie, lacrimi. prin seri în care dormeam la cineva în braţe. prin toate lucrurile pe care le făceam şi nu-mi mai aminteam a doua zi, shoturile de tequilla, paharele sparte, pozele blurrate cu zâmbete care conturau adesea infinitul. prin faptul că noi am fost, cândva, fericiţi, dar şi aia am uitat, c-a trecut, vorba ta, cum trec toate lucrurile frumoase. prin doruri nestăpânite şi rugăminţi să ne vedem din nou. prin despărţiri în oraşe îndepărtate, de oameni pe care nu o să îi mai saluţi niciodată şi locuri pe care nu o să le mai vezi niciodată şi prin minutele în benzinăriile omv din străinătate. prin reflexiile din oglindă, în clipe când nu te mai recunoşti, cearcănele, oboseala din ochi, plimbările mahmure prin parcuri şi drumurile de la tine spre casă. prin călătoriile cu trenul de-aici acolo când nici nu ştii de ce îţi e mai dor, prin clipele cu prietenii care te îmbrăţişează în loc de "somn-uşor" şi stai şi îi priveşti dormind spunând în gând "ce frumoşi sunt" şi conştientizarea că acel moment nu o să se mai întoarcă niciodată, ca celelalte o mie. prin momentele petrecute cu părinţii, când după 350 de km şi câteva luni ţi-a fost aşa dor de casă. prin melodiile pe care le ascult târziu în noapte, pe bloc - când ascult piesa asta mă gândesc acum la tine - atât îmi vine să spun dar nu pot pentru că nu ştiu unde eşti. şi prin astfel de tăceri mă definesc, uneori, deşi ştiu că ce nu spui se pierde, poate pentru totdeauna.

şi cu cât ştii mai multe, realizezi că ştii din ce în ce mai puţin.

asta simt şi eu, când umplu cu cerneală foaia aia goală şi scriu despre mine. despre tine. despre voi. despre ei.

ca să îţi explic cine sunt şi ce mă defineşte pe mine.

şi cu cât mă găsesc mai mult, cu atât mă pierd mai tare.

 într-o zi în care m-am pierdut în mare. poate cel mai frumos loc în care ai putea să te pierzi. pentru că valurile te aduc mereu înapoi spre mal.