Throwback Saturday sau Ce am simțit în 5 ani de festivaluri. Scrisă anul trecut, după Electric Castle

But if you close your eyes

Does it almost feel like 

Nothing changed at all?

And if you close your eyes

Does it almost feel like

You've been here before?

Eheu eh-o eheu eh-o

Eheu eh-o eheu eh-o

cam așa au sunat ultimele acorduri ale melodiei pe care mi-am vărsat ultimele lacrimi înainte să plec de la Electric. eheu eh-o eheeeeeeeeu eh-ooooo și s-a dus și al 10-lea festival. ultimele mele 5 veri mi le-am petrecut în câmpuri, în corturi, pe iarbă, cu o bere sau mai multe în mână, și cu mulți licurici în ochi. cu 40 de grade și caniculă, cu tunete, fulgere și ploi, cu noroiul până la genunchi sau nu. cu prieteni faini, sau cu oameni care mi-au devenit prieteni între timp și un miliard de amintiri.

nu știu către unde ai alege tu să te duci, dacă ți s-ar da posibilitatea să te întorci în trecut, dar eu aș vrea să mă întorc la peninsula, în 2011, primul meu festival.

aș vrea să simt din nou nebunia aia pe care am trăit-o în ziua în care m-am pornit, singurică, către Sighișoara. mi-ar plăcea să simt iar libertatea aia din clipa în care mi-am luat o cola și primul meu pachet de țigări, să simt iar fluturii ăia din stomac, pe care niciun băiat de care mi-a plăcut nu a putut să-i provoace mai tare.

mă gândesc în urmă cu drag la fiecare clipă deosebită pe care am petrecut-o, plecând, inclusiv aia din târgu-mureș, exact când am ajuns, căutând disperată un loc unde pot bea o apă și apoi să vomit. era singurătatea aia faină, când pleci către undeva nu ca să ajungi la destinație, dar ca să te mai descoperi pe tine, măcar puțin.

mă gândesc la trenul spre Artmania, pe care era să îl pierdem, și cât de fain a fost la Sibiu. mă găndesc la primul concert Chase & Status, Peninsula 2011 și cum m-am simțit când am auzit End Credits live pentru prima dată și fericirea care-mi curgea în loc de sânge prin corp.

mă gândesc la drumul spre Best Fest, Tunari, București, gașca faină și petul de bere băut "ca să ne încălzim" un pic înainte, și cât de magic a fost să dau de cineva care cânta "You don't care about me anymoreeee, you want to break my heart, in two pieces on the floooor / I remember when I used to feel something but now I'm just cold inside" tot din suflet, așa ca mine și cum ăsta a fost al doilea concert Chase&Status și nu mi-a venit să cred că simt ce am simțit prima oară.

mă gândesc la Bonțida, satul ăsta nenorocit unde mâncam cartofi prăjiți și hot dogi și luam niște beri ieftine înainte de festival. ne adunam la mesele șubrede și vorbeam tâmpenii, făceam planuri și poze, râdeam cu lume care venise de te miri unde.

mă gândesc la Rock im Park și cum nu-mi ajung atâtea cuvinte să descriu cât de fain a fost. noi, două fete nebune, un cort, 20 de doze de bere caldă pe care am dormit și toți nemții cu care ne-am împrietenit pentru că "Hallooooo, Leute".

mă gândesc la toate sfârșiturile când plecam plângând (sau aproape), cu promisiunea că mă voi întoarce și la anul.

și așa e. mereu m-am întors. am știut că odată ce vine Iunie, a sosit vremea de festival. a sosit vremea de lăsat realitatea de-oparte și de simțit mai mult decât de gândit. vremea de libertate, cu miros de bere stătută și plină de noroi. 

aș vrea să mi se dea cândva o șansă ca să mai trăiesc toate astea odată, pentru că era prea fain, și era prea bine, și eram prea fericită și fără nicio grijă pe atunci. cu toate astea, de atunci am încercat an de an să retrăiesc ce am simțit în vara lui 2011, în Târgu Mureș. știu că nu pot. dar mai știu că în 5 ani de festuri, fiecare a avut farmecul lui.

ăsta a fost al 10-lea festival. nu e ultimul. vor urma. dar mai povestim altă dată despre asta.