primăvara lui '77

together we'll mend your heart.. 

ha, pe drum spre acel oraş de departe(foarte departe, zic, să nu existe nelămuriri), ca de obicei, trebuia să îmi urle ceva în cap, de data asta era biffy, amazing biffy clyro(cover după umbrella rihannei, but who cares), putea fi altceva, orice, dar descoperisem versul ăsta şi mă gândeam la inimi şi afară era soare şi eu nu voiam să plec departe, inima mă durea un pic mai mult decât alte dăţi şi inima mea se gândea la alte inimi, de fapt doar la câteva, dintre care majoritatea erau bolnave. a lui era spartă. aş fi vrut ca eu să fiu cea care o repară, am crezut că dacă voi rămâne, voi reuşi, dar nu, nu pot face eu aşa ceva, nu-s nici cardiolog, nici.. aşa că am plecat, şi s-a mai spart o inimă pe drum: a mea. a fost nevoie  de câteva zile să o lipesc înapoi, în zilele alea am reuşit să cunosc alte inimi care mi-au fost de ajutor aşa că oarecum inima mea uitase că trebuia să repare o inimă spartă care rămăsese acasă, acum mult prea departe. dar partea proastă e că inimile nu se întâlnesc pentru veşnicie, ele sunt făcute să se despartă, aşa că inima mea s-a mai spart încă odată, când m-am întors din acel oraş de departe, dar nu acasă. şi aşa am învăţat că inimile sunt făcute să se spargă, măcar din când în când. căci alte inimi le vor lipi cândva înapoi.