Te făceai mic, mic de tot, până dispăreai - asta era şi soarta picăturilor de ploaie: după ce ieşea soarele, trebuiau să se evapore, lăsând o mică dâră pe geamurile autobuzelor, ale trenurilor, ale maşinilor, ca noi să nu uităm că se vor întoarce cândva înapoi. Nu ştiam niciodată când se va întâmpla, mai auzeam la meteo, din când în când, nişte zvonuri, dar niciodată nu eram pregătiţi pentru ele.
Te făceai mic, mic de tot, până dispăreai - asta era soarta ta. O împărţeai cu noaptea, cu luna şi mai ales cu stelele. Deveneai uneori o microparticulă printre trilioane de alte microparticule şi, împrăştiat prin univers, dansai cu ele, sclipitoare, mici şi de neperceput pentru ochiul care nu pătrunde în întuneric. Dar eu te simţeam. Erai acolo, ca o umbră, mereu lângă mine, mereu păzindu-mă, nu te vedeam, nu te auzeam,dar ştiam.
Ca toate picăturile de ploaie de pe geamul autobuzului cu care mă plimb pe drum spre casă, uscate acum, nişte dâre de promisiuni, ştiam. Ştiam că într-o zi ai să te-ntorci. Pe nepregătite. Aşa, ca ploaia.
Te făceai mic, mic de tot, până dispăreai - asta era soarta ta. O împărţeai cu noaptea, cu luna şi mai ales cu stelele. Deveneai uneori o microparticulă printre trilioane de alte microparticule şi, împrăştiat prin univers, dansai cu ele, sclipitoare, mici şi de neperceput pentru ochiul care nu pătrunde în întuneric. Dar eu te simţeam. Erai acolo, ca o umbră, mereu lângă mine, mereu păzindu-mă, nu te vedeam, nu te auzeam,dar ştiam.
Ca toate picăturile de ploaie de pe geamul autobuzului cu care mă plimb pe drum spre casă, uscate acum, nişte dâre de promisiuni, ştiam. Ştiam că într-o zi ai să te-ntorci. Pe nepregătite. Aşa, ca ploaia.
Comentarii
Trimiteți un comentariu