Cândva îmi va fi dor.

M-am trezit, azi, într-o dimineaţă diferită de oricare alta.

Am terminat un liceu, am încheiat 12 ani de şcoală, am sărbătorit, şi m-am ridicat din pat cu gândul pe care până acum nu l-am mai avut niciodată: ce se întâmplă de-acum încolo?

Nu am putut să îmi răspund. În afară de bac, evident,.. nu ştiu ce urmează.

Fiecare an trecea şi ştiam că după o vară frumoasă o să urmeze un an de şcoală, încă un an de şcoală, şi încă unul, şi tot aşa, până la adânci bătrâneţi, în acelaşi loc, cu aceeaşi colegi şi aceeaşi profesori.

Cambridge, DSD, carnet de şoferi, diplomă foto, absolvire.. checked.

Ce se întâmplă după?

Eu aş compara existenţa noastră cu aceea a unui harap-alb: la început suntem naivi, mici, prostuţi, neştiutori. Apoi, ne formează şcoala: primară, generală, liceul. Dăm de greu.. examene peste examene, teze, teste, toate minunile posibile. Întâlnim spâni, ajutoare, prieteni, trecem printr-o grămadă de lucruri împreună. Şi dintr-o dată, din nişte bieţi harapi, trebuie să ne transformăm în împăraţi. Ai cui? Ai propriei noastre vieţi, evident.

Acum, stau şi mă întreb dacă suntem pregătiţi, dacă am trecut prin deajuns de multe încât să ştim, de-acum înainte, să facem alegerile corecte, pentru noi şi pentru cei din jurul nostru. Suntem??

Poate că o să scriu de zece mii de ori despre acest sfârşit, în zece mii de feluri.. dar azi aş încheia, aşa cum ar face doamna Dobrescu când vorbeşte despre fiecare final de liceu - printr-o poezie. Şi nu una oarecare, ci una şi aceeaşi, an de an. Unul dintre cele mai frumoase îndemnuri.

Ithaka

Când porneşti în drumul spre Ithaka
Roagă-te să-ţi fie calea lungă,
Plină de aventuri, plină de descoperiri.

De lestrigoni şi de ciclopi
Şi de mâniosul Poseidon nu-ţi fie frică
N-ai să întâlneşti asemenea făpturi în calea-ţi
Câtă vreme gândurile-ţi sunt nobile,
Câtă vreme entuziasmul
Îţi cuprinde sufletul şi trupul.

Lestrigonii, ciclopii si sălbaticul Poseidon
Nu-i vei întâlni
Dacă nu-i porţi deja-n suflet
Dacă inima ta nu i-a născocit în calea-ţi.

Roagă-te să-ţi fie drumul lung.
Şi în multe dimineţi de vară în care,
Plin de încântare, plin de bucurie,
Vei intra în porturi văzute întâia oară;
Te vei opri în târguri feniciene
Să-ţi iei lucruri frumoase,
Perle imense şi coral, chihlimbar şi abanos,
Parfumuri senzuale, oricâte poţi să duci;
Vei vizita oraşe egiptene
Să înveţi şi iar să înveţi cu cei ce ştiu.

Ţine-ţi în suflet tot timpul Ithaka.
Căci s-ajungi acolo este ţelul tău.
Dar nu-ţi grăbi deloc călătoria.
Poate e chiar mai bine să dureze ani.
Şi când vei ancora acolo să laşi să fii bătrân,
Îmbogăţit de cele întâlnite în calea-ţi,
Neaşteptând bogăţiile pe care ţi le poate da Ithaka.

Ithaka ţi-a dăruit minunata călătorie
Fără ea nicicând n-ai fi plecat la drum.
Dar dacă socoţi că nu mai are ce să-ţi dea acum
Sau dacă o găseşti săracă, nu crede că Ithaka te-a înşelat.
Înţelept aşa cum ai ajuns, îmbogăţit în experienţa ta
Până atunci sigur vei fi înţeles ce înseamnă o Ithaka.

Konstantine P. Kavafy

Ithaka (1911)