Şi a fost.. cum am zis.
Ascult Radiohead.
Lumea se învârte cu mine, eu cu ea. Nici nu mai ştiu.
They say it is over. Aşa simt şi eu. Că uite, iată, sfârşitul e aici. Şi îmi vine din ce în ce mai greu să cred.
Patru ani am aşteptat să se termine, iar acum îmi dau seama că asta nu e neapărat ceva ce am vrut.
Haha.. încep să ţin la ei, sau ceva de genu..
Îmi ocup mintea cu altceva, acum. Fac o prăjitură. Pentru mama.
Sper să iasă. Dacă nu, voi rămâne la stadiul de epic fail.
Nu le am cu prăjiturile.
Mi-amintesc de sâmbătă. A fost noaptea muzeelor.
Mă aşteptam la mai mult.
Cert e că în nicio noapte ca în aia de sâmbătă nu am simţit mai multe lucruri atât de diferite.
Nici nu a avut legătură cu muzeele. Mhmm,..
A început cu planurile mele, şi energia pe care o aveam în construcţia lor.
Apoi, a continuat cu modul în care am reuşit să le dărâm,.. de una singură.
După, a urmat oftica, aşa că am încercat să reconstruiesc schema dar cu alte personaje.
Mi-a ieşit. O parte.
Aşa am ajuns la Casa Sfatului.
Căciula din cap, greaţa din stomac, starea de vertij, gălăgia de peste tot - aşa a fost noaptea mea.
După Casa Sfatului, a urmat Graft şi plimbărica.
O parte din plan s-a schiţat la loc cu personajele de la început. În Muzeul de Artă.
Poate că apatia lor mi-a redat energia, aşa că nu m-am supărat, deşi aveam pe cine şi de ce.
M-am prostit, am râs, am redevenit serioasă.. în aer plutea un sentiment ciudat.
Am zbughit-o, la etajul 2, direct spre pictura cu poemul lui Stefan Roll, un tablou pe care nu o să îl uit cât trăiesc. (de ce, habar nu am..)
După, am dat fuga la muzeul de 12 ore, mi-e lene să explic ce e pentru cei care nu ştiu. A fost extraterestric de genial.
Am simţit că am şi eu un loc pe lumea asta, şi că acela este acolo.
Oameni frumoşi şi coloraţi, discuţii, expoziţii, proiecţii de film, într-un colţ nişte băieţi care cântau la chitară.
Am cam nimerit la "spartul târgului", din păcate. Lumea pleca. Era târziu.
După.. am mers la o plimbare pe cetate.
Telefonul îmi tot suna, era mama. Am ajuns acasă. Lumea vorbea într-una despre meci.
Ei au zis: "Nu a mai fost meci ca ăsta."
Eu am zis: "Nu a mai fost seară ca asta"
Şi a fost cum am zis.
Lumea se învârte cu mine, eu cu ea. Nici nu mai ştiu.
They say it is over. Aşa simt şi eu. Că uite, iată, sfârşitul e aici. Şi îmi vine din ce în ce mai greu să cred.
Patru ani am aşteptat să se termine, iar acum îmi dau seama că asta nu e neapărat ceva ce am vrut.
Haha.. încep să ţin la ei, sau ceva de genu..
Îmi ocup mintea cu altceva, acum. Fac o prăjitură. Pentru mama.
Sper să iasă. Dacă nu, voi rămâne la stadiul de epic fail.
Nu le am cu prăjiturile.
Mi-amintesc de sâmbătă. A fost noaptea muzeelor.
Mă aşteptam la mai mult.
Cert e că în nicio noapte ca în aia de sâmbătă nu am simţit mai multe lucruri atât de diferite.
Nici nu a avut legătură cu muzeele. Mhmm,..
A început cu planurile mele, şi energia pe care o aveam în construcţia lor.
Apoi, a continuat cu modul în care am reuşit să le dărâm,.. de una singură.
După, a urmat oftica, aşa că am încercat să reconstruiesc schema dar cu alte personaje.
Mi-a ieşit. O parte.
Aşa am ajuns la Casa Sfatului.
Căciula din cap, greaţa din stomac, starea de vertij, gălăgia de peste tot - aşa a fost noaptea mea.
După Casa Sfatului, a urmat Graft şi plimbărica.
O parte din plan s-a schiţat la loc cu personajele de la început. În Muzeul de Artă.
Poate că apatia lor mi-a redat energia, aşa că nu m-am supărat, deşi aveam pe cine şi de ce.
M-am prostit, am râs, am redevenit serioasă.. în aer plutea un sentiment ciudat.
Am zbughit-o, la etajul 2, direct spre pictura cu poemul lui Stefan Roll, un tablou pe care nu o să îl uit cât trăiesc. (de ce, habar nu am..)
După, am dat fuga la muzeul de 12 ore, mi-e lene să explic ce e pentru cei care nu ştiu. A fost extraterestric de genial.
Am simţit că am şi eu un loc pe lumea asta, şi că acela este acolo.
Oameni frumoşi şi coloraţi, discuţii, expoziţii, proiecţii de film, într-un colţ nişte băieţi care cântau la chitară.
Am cam nimerit la "spartul târgului", din păcate. Lumea pleca. Era târziu.
După.. am mers la o plimbare pe cetate.
Telefonul îmi tot suna, era mama. Am ajuns acasă. Lumea vorbea într-una despre meci.
Ei au zis: "Nu a mai fost meci ca ăsta."
Eu am zis: "Nu a mai fost seară ca asta"
Şi a fost cum am zis.
:)
RăspundețiȘtergere